Descriere
Tipsuri Unghii Pipe Culoare Alba 100 Buc.
Tipsurile Pipe sunt un concept relativ nou. Aceste tipsuri urmăresc o nouă formă cu un rafinament desăvârşit, foarte elegant datorită marginilor care aşa cum se poate observa şi din imaginea produsului sunt paralele.
Tipsurile au o foarte bună calitate şi flexibilitate.
Aşa cum probabil ne-am dat seama, caracteristica de bază a acestor tipsuri este forma lor care, privită din cant este asemena unei jumătăţi de cerc. Chiar şi denumirea de PIPE vine din limba engleză, ce înseamnă ţeavă, tocmai de la faptul că la o privire din lateral este asemenea unei ţevi secţionate sau cum s-a amintit mai sus o jumătate de cerc. Vârful tipsurilor pipe sunt rotunjite uşor la colţuri iar curbura unghiei în sine este destul de adâncă.
Chiar dacă vorbim despre o formă de tips relativ nouă pe piaţa din România ea a prins foarte repede fiind tot mai cerută în salonaele de specialitate.
Ca şi pe orice tipsuri, se pot face construcţii de gel şi acryl fără nici un fel de probleme. Datorită elasticităţii aceste tipsuri nu se deformează nici când se aplică, nici când se pilesc. Forma lor se adaptează perfect pe unghiile naturale, astfel putem realiza prelungirile aşa cum dorim, întrun mod natural.
Tipsuri Pipe Albe - 100 buc. (10 mărimi x 10 buc.)
Prezentare: Cutie 100 bucăţi (10 buc. x 10 mărimi)
Detalii produs
Produse similare


















